#TIPS&TRICKS

Ce se întâmplă cu FEMEIA care fură BĂRBATUL alteia

Scris de Laura P la 06 martie 2018

Sfârșitul unei relații este dureros oricare ar fi motivul. Însă devine mult mai apăsător dacă ți se întâmplă ca partenerul să te înșele sau să te părăsească pentru altcineva. Însă nu este totul atât de ușor. Chiar dacă ți se pare că femeia care a intervenit în relația ta va fi mai fericită decât tine, există niște repercursiuni la nivel spiritual.

În primul rând, femeia care îți fură bărbatul va fi condamnată de Biserică. Tot Biserica îți spune care sunt pedepsele pentru astfel de păcat, pedepse ce s-au dovedit reale.

Dacă cea care îți fură partenerul este virgină și va întreține relații cu acesta, este vorba de păcatul desfrâului. Aceasta trebuie să se pocăiască 3 ani până la următoarea împărtășanie.

„Fecioarele care, fără învoirea tatălui, au urmat bărbaților desfrânează; dar împăcându-se cu părinții se pare că fapta capată vindecare. Însă nu se vor primi la împărtășire îndată, ci vor primi epitimie timp de trei ani.” (Canonul 38, Sf. Vasile cel Mare).

Dacă o femeie necăsătorită se culcă cu un bărbat, nu îi mai este permis să se împărtășească timp de 7 ani.

Fugiţi de curvie, că tot păcatul pe care îl face omul afară de trup este, iar cel ce curveşte în trupul său păcătuieşte. Au nu ştiţi că trupul vostru este lăcaş al Duhului Sfânt care locuieşte în voi?” (Corinteni 6, 18-19)

Dacă amanta partenerului tău este căsătorită, ea săvârsește păcatul preacurviei, iar aceasta nu va avea voie să se împărtășească până își va ispăși păcatul:

Muierea de-și va lăsa bărbatul ei și va lua altul…, să aibă pocanie (pocăinţă, n.r.) nouă ani, să facă în toate zilele 36 metanii; numai pâine să mănânce luni, miercuri și vineri. Bărbatul care a luat-o, același canon are.” PBG, 66.

Depinde de caz, pentru că pedeaspsa poate fi chiar și mai mare:

Preacurvarul va fi oprit de la împărtășire cincisprezece ani: patru ani va plânge la ușa bisericii, cinci ani va asculta, patru ani va îngenunchea și doi ani va sta cu credincioșii, apoi va primi sfânta împărtășanie după 15 ani.” Sf.Vasile 58.

Dacă această femeie, care păcătuiește și fură bărbatul alteia, este la rândul ei căsătorită, amândoi păcătoșii sunt osândiți la moarte sufletească și ajung în Iad dacă nu se pocăiesc, pentru că preacurvarii nu sunt acceptați în împărăția lui Dumnezeu: „Nu vă înșelați singuri: nici curarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiții, împărăția lui Dumnezeu nu o vor vedea.” (I Cor. 5, 9-10; Gal 5,21; Ev. 12,14).

În cazul în care acea femeie se pocăiește, părintele trebuie să țină secret păcatul său;
Părinții au oprit de a face cunoscută în public femeia care a preacurvit și care s-a spovedit din evlavie, de teamă de a nu fi expusă primejdiei. Însă ei au poruncit că ea trebuie să fie oprită de la împărtășire până ce își va împlini vremea pocăinței.” – Sf. Vasiie 34.

Probabil te întrebi ce s-ar întâmpla și cu partenerul tău dacă ar cădea pradă ispitei: Tentațiile și ispitele au existat de la începutul lumii. Până la urmă, așa se spune că a fost creată omenirea. Însă , în ultima perioadă lumea se lasă ispitită mult mai ușor și deseori pare să caute ispita. Într-adevăr, păcatul principal se abate asupra femeii dacă ea intervine în relația ta, însă bărbatul nu poate fi scutit de vină, deși Biblia nu specifică o pedeapsă anume pentru el:

Dacă un bărbat căsătorit nu se mulțumește cu soția sa și ar cădea în preacurvie, el va fi canonisit mai aspru după gravitatea păcatului său. Însă nu avem un canon, care să-l osândească ca preacurvar, dacă el a păcătuit cu o femeie nemăritată. Dar pentru femeie se spune: Preacurva spurcându-se nu se va mai întoarce la bărbatul ei (Ier. 3, 1), căci dacă o va primi el este lipsit de minte și nelegiuit (Pildele 18, 22). Dimpotrivă, despre bărbatul care a preacurvit nu se spune ca el să fie lepădat de femeia sa, ci ea îl va ține și după ce a preacurvit. Soțul trebuie să alunge pe soția sa preacurvă, însă acestei orânduieli cu greu i se va găsi explicație, însă așa este obiceiul până acum.” – Sf. Vasile 21.

Sfântul Ioan spune că atunci când un bărbat este ispitit de o altă femeie trebuie să își spună că: „Trupul nu este al meu, ci al femeii mele„. Astfel, se va ține departe de păcat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

--